Buletinele de vot de la alegerile locale din comuna Ciorani (Prahova) – scrutin care a avut loc în toamna anului trecut – au fost furate din clădirea Judecătoriei Mizil! Surse din Pachetul de la Mizil au precizat pentru GÂNDUL.RO că spargerea s-a dat în noaptea de 8-9 februarie!
Pentru că Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a decis renumărarea voturilor din comuna Ciorani, existnd suspiciunea de fraudă, buletinele de vot înregistrate la alegerile din septembrie au fost depozitate într-o anexă a Judecătoriei Mizil, de unde…. surpiză, au fost furate!
„Este foarte adevărat, au fost sustrase în noaptea de 8 spre 9 februarie, din anexa de la Judecătorie”, au declarat pentru GÂNDUL.RO oficiali ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.
În comuna Ciorani, alegerile au fost câștigate, din nou, de către Marin Voicu, acesta fiind edil încă din anul 2000.
Ales în funcția de primar încă din 2000, pe listele PSD, primarul Marin Voicu s-a făcut remarcat la scurt timp având în vedere scorul obținut de fiecare dată la alegerile locale!
De exemplu, în 2016, Marin Voicu a câștigat cel de-al cincilea mandat la Primăria Ciorani cu 94%, din partea PSD.
În septembrie, de pe listele PNL a câștigat din nou, cu peste 70%…